29 martie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ciprian Ciucu îi cere lui Nicuşor Dan să discute cu PNL proiectele propuse: Să nu ne mai ia prin surprindere

Foto: Agerpres

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, solicită primarului general, Nicuşor Dan, să discute proiectele pe care le propune cu liberalii din Consiliul General, explicând că în momentul de faţă nu există o relaţie de reciprocitate între cele două părţi.

“Apelul meu este către primarul general să se deschidă către PNL. Să nu ne mai ia prin surprindere, să discute cu noi proiectele, pe faţă, din timp, nu doar să ridice mâna colegii mei în şedinţele de Consiliu General. Nu e normal să aflăm de o rectificare cu două zile sau cu o zi înainte de votarea ei. Nu e normal ca multe lucruri să fie făcute prin politica faptului împlinit. Deocamdată, sprijinul rămâne acolo, sprijinul este real. Nu este mimat, este un sprijin real, nu este dublu limbaj, dar acest sprijin va rămâne doar atât timp cât va exista o relaţie de reciprocitate, care în acest moment nu există”, a arătat primarul Sectorului 6 în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Mai mult, Ciucu a scos în evidență faptul că PNL l-a susţinut “sincer” până în prezent pe primarul general, votând în favoarea proiectelor iniţiate de acesta. El a subliniat totodată că sunt necesare o serie de reforme la nivelul administraţiei.

“Noi o să împingem aceste reforme prin proiectele pe care le vom gândi, care vor fi proiecte de restructurare, de tăieri, proiecte raţionale. Proiecte de foarte multe ori, poate, nepopulare, dar oraşul acesta se află efectiv pe marginea prăpastiei”, a spus Ciprian Ciucu.

Print Friendly, PDF & Email