China a vaccinat 1 milion de oameni cu 3 seruri experimentale anti-COVID

Foto: Profimedia Images

Aproape 1 milion de persoane au luat un vaccin experimental împotriva coronavirusului dezvoltat de China National Pharmaceutical Group (Sinopharm) în cadrul campaniei naționale de imunizare a lucrătorilor esențiali, potrivit digi24.ro.

Până acum, nu a fst raportată nici o reacție adversă gravă de cei care au primit vaccinul.

Pentru programul de vaccinare de urgență au fost utilizate două vaccinuri dezvoltate de Sinopharm și un vaccin al companiei Sinovac Biotech.

Vaccinurile experimentale sunt supuse studiilor clinice de fază 3 în străinătate, și au fost folosite de aproape 60.000 de persoane, iar probe de sânge de la peste 40.000 de participanți au fost deja prelevate la 14 zile după ce au luat a doua doză, a mai precizat Liu Jingzhen.