23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Chile: Mai mulţi tineri decât vârstnici sunt internaţi la terapie intensivă

Foto: Agerpres

Pacienţii cu vârste mai mici de 39 de ani internaţi în secţiile de terapie intensivă din Chile sunt de acum mai numeroşi decât cei de peste 70 de ani, potrivit Agerpres.

“Constatăm o scădere constantă a pacienţilor internaţi cu vârste de peste 70 de ani, o stabilizare a numărului pacienţilor între 60 şi 70 de ani şi o creştere susţinută şi îngrijorătoare a grupului cu vârste sub 59 de ani”, a declarat Secretarul de Stat pentru Sănătate Alfredo Dougnac.

Campania de vaccinare în masă, pe care statul chilian a demarat-o pe 3 februarie şi care a permis administrarea cel puţin a unei doze de vaccin pentru 7,2 milioane de persoane, precum şi apariţia noilor variante ale virusului SARS-CoV-2 ar explica această modificare.

Vaccinarea a început în Chile cu persoanele vârstnice, iar până joi au fost vaccinaţi 2.932.907 de chilieni de peste 60 de ani. Obiectivul guvernului chilian este acela de a vaccina 15,2 milioane de persoane (80% din populaţia totală a ţării) până pe 30 iunie.

Chile a raportat un bilanţ de 1.051.270 de cazuri pozitive şi 23.979 de decese de la începutul pandemiei de COVID-19.