CFR Cluj păstrează liderii vestiarului! Deac și Camora și-au prelungit contractele

Foto: facebook.com/cfr1907

Ciprian Deac și Mario Camora și-au prelungit contractele cu CFR Cluj până în anul 2024, scrie gsp.ro.

„Pentru mine, această echipă înseamnă foarte mult. E echipa unde am învățat să câștig trofee, e echipa unde am învățat ce înseamnă performanța, e clubul unde m-am format ca om și fotbalist. Datorez foarte mult echipei și iubesc acest club. Le mulțumesc tuturor fanilor și stiu că le este foarte greu în aceste momente, când sunt departe de echipă, departe de stadion”, a spus Ciprian Deac.

„Nu îmi imaginam în urmă cu 10 ani, atunci când am ajuns în România, că voi ajunge să spun că CFR va fi casa mea. Amintirile strânse de-a lungul anilor m-au făcut ceea ce sunt în ziua de azi. Sunt mândru să fiu căpitanul celei mai bune echipe din România. Vreau să mulțumesc conducerii pentru încrederea pe care au avut-o în mine. Vreau să le mulțumesc și suporterilor pentru cei 10 ani minunați pe care i-am petrecut împreună. Îmi e dor de ei și sper să revină cât mai repede pe stadion”, a declarat Mario Camora.

Cei doi fotbaliști ai campioanei României aveau contracte semnate până în anul 2022 înainte de prelungirea înțelegerilor.