16 iunie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Cel puţin 11 morţi în urma prăbuşirii unei clădiri în oraşul Mumbai

Cel puţin 11 persoane, printre care 7 copii, şi-au pierdut viaţa, iar alte 7 au fost rănite după ce o clădire cu 3 etaje s-a prăbuşit miercuri seară în oraşul indian Mumbai, afectat de ploi torenţiale, potrivit Agerpres.

Mai multe persoane s-ar putea afla în continuare sub dărâmături, iar operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, a declarat un reprezentant al unei organizaţii civice.

Clădirea care s-a prăbuşit era situată într-o mahala din suburbia Malad din Mumbai.

Drumuri şi pieţe din Mumbai au fost inundate, iar circulaţia unora dintre autobuzele şi trenurile locale a fost întreruptă miercuri, după sosirea primelor ploi din sezonul musonic în capitala financiară a Indiei, un oraş deja grav afectat de pandemia de COVID-19.

Sezonul musonic a debutat mai devreme în acest an în Mumbai. Biroul de meteorologie a emis coduri roşii de vreme severă pentru acest oraş şi districtele învecinate Thane, Raigad şi Palghar, în contextul în care alte ploi torenţiale sunt prognozate pentru următoarele 48 de ore.