Cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei. În București și 7 județe, rata de infectare depășește pragul de 1,5

 

Foto: Guliver/Gettyimages

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public cel mai recent raport privind evoluția COVID-19 în România. În ultimele 24 de ore au fost  înregistrate 3.186 de cazuri noi de COVID-19, un nou record îngrijorător al infecțiilor cu coronavirus de la debutul pandemiei. De asemenea, alți 52 de români au murit din cauza bolii COVID-19. În București și șapte județe, rata de infectare depășește  deja pragul de 1,5.

Până la această dată, în țară, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 9 octombrie,  5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele: București – 2,28; Alba – 1,98; Vâlcea -1,98; Iași – 1,80; Bacău – 1,72; Teleorman – 1,62; Neamț – 1,62; Vaslui – 1,59

În ultimele 24 de ore au fost consemnate 52 de decese  din care 24 bărbați și 28 femei. Ei au fost pacienți infectați cu noul coronavirus, ce se aflau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. A fost confirmat că 51 dintre decesele aparțineau unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În prezent, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane care sunt internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea,  în cadrul secției terapie intensivă sunt 613.

Până acum, la nivel țării,  autoritățile au prelucrat  2.627.544 de teste. Dintre acestea, 29.282 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.996 la cerere.