Catedrala Notre Dame va fi restaurată în forma de dinainte de incendiu

Foto: news.ro

Preşedintele francez Emmanuel Macron a asigurat că restaurarea Catedralei Notre Dame va fi făcută pe cât posibil conform structurii avute înainte de incendiul din 2019, potrivit news.ro.

Catedrala a ars parţial în aprilie 2019. Incendiul a distrus acoperişul şi spira emblematică proiectată de Eugène Viollet-le-Duc.

Mai mult, Macron îşi doreşte ca restaurarea să fie finalizată până în 2024, când Parisul va găzdui Olimpiada.

„Preşedintele are încredere în experţi şi a aprobat principalele schiţe ale proiectului prezentat de arhitectul şef care prevede reconstruirea spirei identic”, a transmis Palatul Elysée.

După incendiu, în decurs de două zile au fost strânse donaţii de aproximativ 900 de milioane de dolari pentru sprijinirea restaurării Catedralei.