Capitala și 8 județe din țară, afectate de vremea rea

Municipiul București şi opt judeţe din țară (Argeş, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Prahova, Teleorman şi Vâlcea) au fost afectate de vântul puternic şi de aversele torenţiale din ultimele 24 de ore, a anunțat IGSU, potrivit Agerpres.

Pentru înlăturarea urmărilor generate de fenomenele meteorologice periculoase, pompierii au acţionat pentru evacuarea apei din cinci subsoluri şi 14 curţi. Intervenţia salvatorilor a fost necesară şi pentru degajarea a opt elemente de construcţie şi a 22 de copaci, care au avariat 15 autoturisme parcate. În prezent, echipajele de pompieri acţionează pentru înlăturarea a trei copaci căzuţi pe carosabil (2 în judeţul Gorj, 1 în judeţul Dolj).

Până în această seară, la ora 23, rămâne valabilă informarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie care vizează instabilitate atmosferică accentuată în sudul, centrul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane.Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp.