Cannes 2020 Special – Juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje, anunţat

Aseară a fost anunțat faptul că cinci cineaşti din Franţa şi unul din Georgia alcătuiesc juriul competiţiilor Cinéfondation şi de scurtmetraje. Acest lucru demonstrează anul acesta egalitate de gen şi pentru prima dată în istoria festivalului, nu va avea un preşedinte, potrivit unui comunicat news.ro.

A fost stabilit ca evenimentul Cannes 2020 Special va avea loc între 27 şi 29 octombrie şi marchează revenirea Festivalului de la Cannes în spaţiul consacrat.

Se știe că juriul pentru competiţia de scurtmetraje şi Cinéfondation va acorda trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj unuia dintre cele 11 filme selectate şi trei premii Cinéfondation pentru cele mai bune filme dintre cele 17 producţii studenţeşti alese, între care se află şi „Contraindicaţii”, de Lucia Chicoş.

Prin urmare scenarista şi regizoarea Claire Burger (Franţa), actorul Damien Bonnard (Franţa), regizorul şi producătorul Rachid Bouchareb (Franţa), producătorul Charles Gillibert (Franţa), regizoarea şi scenarista Dea Kulumbegashvili (Georgia) şi actriţa Céline Sallette (actriţa) vor alcătui juriul anul acesta.