26 mai 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

„Cancún” de Jordi Galcerán, un nou spectacol regizat de Felix Alexa la Teatrul Nottara

Foto: News.ro

Regizorul Felix Alexa revine la teatrul Nottara cu o nouă montare, de data aceasta din zona comediei negre cu accente vizibile de dramă psihologică, marca bine-cunoscutului dramaturg catalan Jordi Galcerán: „Cancún” (în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ).

Primele reprezentaţii vor avea lor vineri, 13 mai, şi duminică, 15 mai, de la ora 19.30, la Sala „George Constantin”.

Felix Alexa este cel care a realizat regia, lighting design-ul şi ilustraţia muzicală, iar  scenografia este realizată de Andrada Chiriac, iar din distribuţie fac parte actorii Cerasela Iosifescu, Gabriel Răuţă, Ada Navrot şi Alexandru Jitea.

„«Cancún» este un descris ca un spectacol despre fragilitatea relaţiilor umane. Despre cât de relativă şi ambiguă e fericirea în cuplu, în viaţă în general. Despre frustrări adunate în zeci de ani, care izbucnesc violent în prezentul concret şi în lumi imaginare ale psihicului fiecăruia dintre noi. O comedie amară despre descompunerea senzaţiilor sufleteşti cele mai intime, despre cât de sublimă, dar şi ridicolă e viaţa însăşi. «Cancún» e despre noi toţi, aflaţi uneori faţă în faţă cu noi înşine.” (Felix Alexa)

Cuplurile Reme – Vicente şi Laura – Pablo îşi petrec fiecare vacanţă împreună. Sunt prieteni de douăzeci şi cinci ani şi aparent nu mai există nici un secret între ei, îşi ştiu pasiunile, capriciile, tabieturile. În mult visata călătorie în Cancún, celebra staţiune din Mexic, speră că vor avea pauza binemeritată de la rutina vieţii lor, se vor bucura de peisaje exotice şi de seri târzii, cu şampanie şi râsete. Aceşti patru prieteni se simt norocoşi că sunt atât de apropiaţi chiar şi după atâţia ani, că au fost alături în cele mai importante momente din vieţile lor. Dar dinamica aceasta perfectă a grupului lor se schimbă în urma unui joc al lui „ce-ar fi fost dacă…”, un exerciţiu de imaginaţie despre cum ar fi arătat viaţa lor dacă ar fi luat în trecut alte decizii. Pe parcurs, îşi dau seama de faptul că nu doar nu se cunosc atât de bine unul pe celălalt, ci că există dorinţe atât de adânc ascunse în ei, încât, odată ieşite la suprafaţă, le pot schimba vieţile definitiv.

De fapt, textul jonglează permanent cu graniţa dintre realitate şi imaginaţie, împlinire şi aspiraţie, cu replici ce mustesc de comic la un prim nivel, dar care construiesc, cu fineţe şi precizie aproape matematică, o realitate interioară complexă, nuanţată. Vacanţa devine o călătorie în propriul sine, iar personajele se confruntă pentru prima oară cu adevăratele lor temeri, nesiguranţe, dar şi dorinţe, ce se pot materializa în universuri paralele.

„Câteodată introduc jocuri în piesele mele, dar în general gândesc piesa în sine ca pe un joc: între personaje şi cu spectatorul. Pentru mine, să scriu o piesă de teatru înseamnă să creez un univers, o tablă de joc, un spaţiu unde să se deruleze acest joc. Trebuie să stabileşti nişte reguli bine definite astfel încât spectatorul să ştie în ce paradigmă se află în fiecare moment.” (Jordi Galcerán)

Jordi Galcerán (n. 1964, Barcelona) este  dramaturg, scenarist şi traducător catalan. El a devenit recunoscut la nivel internaţional pentru piesa „Metoda Grönholm” (2013), montată în peste 60 de ţări. În decursul anilor, a adaptat pentru scenă opere literare, a tradus şi a semnat împreună cu compozitorul Alberto Guinovart musicalurile „Gaudi” (2002) şi „Parais” (2005), ambele recompensate cu Premiul Butaca pentru cele mai bune musicaluri. A scris mai multe scurtmetraje, scenarii de televiziune şi de film.

De reținut este faptul că prima montare a piesei „Cancún” a avut premiera mondială la Teatrul Borras din Barcelon, în noiembrie 2008. Ulterior, autorul a realizat o serie de modificări ale piesei, varianta finală fiind jucată în 2014, la Teatrul Infanta Isabel din Madrid.

Biletele pentru primele reprezentaţii pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, Bucureşti).

Print Friendly, PDF & Email