24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Bulgaria reintroduce măsuri anti-Covid. Vezi detalii

Foto: Getty Images

Restaurantele şi barurile din Bulgaria se vor închide la ora locală 22:00 începând din 7 septembrie, în timp ce competiţiile sportive din spaţii închise se vor desfăşura fără spectatori, potrivit digi24.ro.

Festivalurile muzicale vor fi interzise, iar teatrele şi cinematografele vor funcţiona la cel mult 50% din capacitate. Decizia reintroducerii restricțiilor a fost luată în contextul unei noi creșteri a numărului de cazuri de Covid-19.

”Nu este loc de panică. Situaţia este gravă, dar nu scăpată de sub control. Rata mică a vaccinării ne obligă să impunem aceste măsuri’‘, a declarat Kaţarov.

Conform noile restricţii, care vor fi în vigoare până la 31 octombrie, festivalurile muzicale vor fi interzise, iar teatrele şi cinematografele vor funcţiona la cel mult 50% din capacitate,  informează Reuters.

Elevii vor putea participa fizic la cursuri odată cu începerea anului şcolar pe 15 septembrie, dar în cazul continuării creşterii noilor cazuri este avută în vedere trecerea la cursuri online.

De la începutul pandemiei până în prezent 18.950 de persoane au decedat în Bulgaria din cauza COVID-19.