Bold lansează serviciul de livrare mâncare în București

Foto: news.ro

Platformă europeană de transport, Bold a anunțat că lansează miercuri, 27 mai, serviciul de livrare mâncare numit  Bolt Food, în Bucureşti, potrivit news.ro.

Într-un comunicat, compania a menționat: “Bolt lansează astăzi serviciul de livrare mâncare Bolt Food, în Bucureşti, pentru a veni în sprijinul oamenilor care sunt în continuare obligaţi să stea mai mult acasă în această perioadă. Toate livrările Bolt Food sunt fără contact”.

Pentru a face o comandă, utilizatorii trebuie să se descarce aplicaţia Bolt Food disponibilă în  App Store sau Google Play, unde se pot vedea toate restaurantele disponibile şi meniurile acestora. Înainte de confirmarea comenzii, aplicaţia va arata preţul şi timpul estimat de livrare. Pentru se realiza plata, utilizatorul trebuie să introducă datele cardului bancar în aplicaţie.

Compania a mai menționat că toate livrările Bolt Food implică o interacţiune minimă între oameni. În acest fel, utilizatorul poate indica în aplicaţie locul unde curierul va putea lăsa comanda. Cu ocazia lansării nu se percepe nicio taxă de livrare, în limita unei distanţe de 4 km, clienţii plătind doar ce mâncare au comandat.

În acest moment, comenzile pot fi plasate la peste 100 de restaurante din Bucureşti, iar pe parcurs, vor mai fi adăugate noi restaurante. Acum livrarea se poate face pe o rază de 8 km de la locul comenzii în aria de livrare, iar aceasta va fi extinsă în curând.