BBC: Jumătate din deșeurile din România provin din străinătate

Foto: news.ro

Jumătate din gunoiul reciclat în România, în condiţiile în care ţara este plină de deşeuri, provine din import, se arată într-un material realizat de BBC.

„De ce o ţară care este deja congestionată de gunoi ar importa şi mai mult?”. Răspunsul oferit de Constantin Damov, CEO al Green Group, a fost că 50% din capacitatea firmei este asigurată de material local şi 50% din material provenit din Europa şi că, dacă nu ar importa, „ar trebui să închidem jumătate din companie”.

O altă problemă este aceea a selectării gunoiului, care, cel puţin în Bucureşti, nu există. Oamenii aruncă totul în acelaşi coş, ceea ce îngreunează munca celor care colectează gunoiul.

Legat de legislaţia care ar trebui să aducă reciclarea la nivelul standardelor europene, BBC notează că „a înrăutăţit lucrurile”. Firmele private colectau gunoiul, îl sortau şi îl vindeau companiilor de reciclare. Acum, decizia aparţine consiliilor, însă acestora le lipsesc resursele.

Aproape 90% dintre deşeurile din România sfârşesc în gropile de gunoi, oficiale şi neoficiale. În ceea ce le priveşte pe cele neoficiale, aici gunoiul este adus de consiliile locale, de companii private şi de localnici. Niciun reprezentant al Ministerului Mediului nu a comentat pe marginea acestui subiect.