Bayern Munchen caută antrenor! Șefii clubului vor alege între Mourinho și Allegri

Jose Mourinho poate fi noul antrenor al lui Bayern Munchen. Foto: skysports.com

Bayern Munchen a rămas fără antrenor după eșecul umilitor din campionat, 1-5 cu Eintracht Frankfurt. Șefii clubului german l-au demis pe Niko Kovac și caută un nou tehnician, iar pe lista scurtă ar fi doi antrenori celebri în fotbalul european, scrie digisport.ro.

Mai exact, atât presa din Germania cât și cea din Italia a scris că Jose Mourinho și Max Allegri sunt cei doi antrenori dintre care oficialii bavarezi vor alege următorul tehnician al echipei. Nume precum Mauricio Pochettino, Ralf Rangnick sau Erik ten Hag au mai apărut în discuție în ceea ce privește banca lui Bayern, dar Mourinho și Allegri sunt cei pe care conducerea campioanei Germaniei i-ar prefera.

Bayern Munchen se află doar pe locul patru în campionat, la patru puncte distanță de liderul din Bundesliga, Borussia Monchengladbach.