Bărbat, reţinut pentru că ar fi incendiat mai multe autoturisme în Sectorul 5

Foto: agerpres.ro

Poliţiştii Capitalei au reţinut un bărbat, în vârstă de 68 de ani, bănuit de distrugere, după ce ar fi incendiat mai multe autoturisme, parcate pe o stradă din Sectorul 5, ce aparţineau vecinului său, potrivit Agerpres.

“La data de 16 noiembrie, în jurul orei 18:00, poliţiştii Secţiei 19 au fost sesizaţi prin intermediul 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 5 ard două maşini. În urma intervenţiei pompierilor, care au lichidat incendiul, poliţiştii au desfăşurat investigaţii pentru a determina împrejurările producerii evenimentului, rezultând astfel că incendiul a fost provocat şi alimentat cu un lichid inflamabil”, informează Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Compartimentul motor al unui autoturism a luat foc, extinzându-se la alte două autovehicule.

De asemenea, autovehiculele respective erau folosite şi în scop de depozitare, iar în interiorul acestora aflându-se articole de îmbrăcăminte uzate şi cauciucuri de schimb, prejudiciul cauzat fiind estimat la 25.000 de lei.