Autoritățile din Galați folosesc brazii de Crăciun aruncați. Vezi detalii

Foto: viata-libera.ro

O mare parte din cei peste 50.000 de brazi de Crăciun ajung în aceste zile la staţia de sortare a Serviciul Public, unde sunt transformaţi în compost natural, îngrăşământ bio pentru spaţiile verzi din municipiul Galaţi, potrivit Agerpres.

“În luna ianuarie, ca în fiecare an după sărbătorile de iarnă, colectăm brazii. Aşadar, atât brazii naturali, cât şi cei artificiali la care aţi decis să renunţaţi, trebuie să îi depozitaţi lângă platformele special amenajate. După colectare, cele două tipuri de brazi, vor fi separate în staţia de sortare”, anunţă reprezentanții  Serviciul Public.

Mai mult, această inițiativă a fost încurajată şi de primarul municipiul Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Brazii colectaţi din oraş ajung la staţia de compostare și sunt tocaţi într-un utilaj special, iar tocătura este distribuită în brazde. Periodic, aceste brazde sunt întoarse, iar după trei – patru luni se transformă în compost. Acest compost este apoi utilizat la întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu.

Aproximativ 50.000 de brazi au ajuns în acest an în casele oamenilor din Galaţi, iar cea mai mare parte a acestora va fi recuperată de lucrătorii de la salubritate şi transformată în îngrăşământ bio.