28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Autobiografia actorului şi cântăreţului Will Smith, publicată în limba română

Foto: news.ro

„Will”, autobiografia actorului şi cântăreţului american Will Smith, va aparea în limba română simultan cu lansarea internaţională, în noiembrie 2021.

De fapt, starul de la Hollywood a colaborat pentru realizarea acestui proiect cu Mark Manson, autorul bestseller-urilor internaţionale „Arta subtilă a nepăsării”, „Arta subtilă a disperării” şi „Arta subtilă a seducţiei”.

Colaborarea dintre cei doi a început în urmă cu trei ani, când Will Smith căuta un scriitor dispus să îl ajute să scrie un volum despre viaţa sa.

Manson a declarat: „Încă de la prima întâlnire, mi-am spus că voi participa la acest proiect doar dacă următoarele două lucruri ar fi adevărate: în primul rând, trebuie să-mi placă cu adevărat Will ca persoană – prima regulă Mark Manson Fight Club este să nu lucrezi niciodată cu nesuferiţi; în al doilea rând, trebuie să îşi dorească să scrie o carte din motive corecte”.

„Ne-am înteles din prima clipă. Will era sincer, amuzant şi fermecător. Îmi plăcea cu adevărat. Iar când a început să-mi povestească viaţa lui – lucruri pe care nu le-a mai împărtăşit niciodată în public – mi-a fost imediat clar: acesta este unul dintre cei mai rezistenţi oameni pe care i-am întâlnit vreodată. De la greutăţile şi traumele trăite în copilăria petrecută în West Philadelphia până la celebritatea şi pericolele de la Hollywood, nu a lăsat absolut nimic să-l oprească… Cartea este despre rezilienţă şi stăpânirea emoţiilor, iar lecţiile sunt poveştile adevărate extrase din viaţa sa”, a mai spus Mark Manson despre colaborarea cu Will Smit, potrivit news.ro.

Coperta cărţii a fost creată de artistul vizual Brandan „BMike” Odums din New Orleans. Coperta reprezintă o serie de portrete ale actorului la diferite vârste, suprapuse. Ideea a fost de a comunica vizual evoluţia sa, de la copilărie până la maturitate.

În România, cartea va fi publicată de Lifestyle Publishing, parte a grupului editorial TREI.