29 martie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Aurescu: Suntem preocupaţi, România şi Polonia, de desfăşurările ameninţătoare de forţe ruseşti în proximitatea Ucrainei şi la Marea Neagră

Foto: digi24.ro

În prezent, România şi Polonia sunt preocupate de desfăşurările ameninţătoare de forţe ruseşti în apropierea Ucrainei şi la Marea Neagră, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-o declaraţie susţinută alături de omologul său polonez, Zbigniew Rau.

“România şi Polonia reprezintă, împreună, o forţă care contează în regiune şi în Alianţa Nord-Atlantică”, a afirmat şeful diplomaţiei române. El a spus că în prezent, în ceea ce priveşte securitatea regională, există “evoluţii îngrijorătoare”.

“Domnul ministru Rau mi-a prezentat evaluările părţii polone cu privire la situaţia de la frontiera Poloniei cu Belarus, în condiţiile valului de migranţi, instrumentalizat de autorităţile de la Minsk împotriva Poloniei, dar şi împotriva Lituaniei şi Letoniei. Urmărim cu foarte multă atenţie dar şi cu îngrijorare aceste evoluţii şi am exprimat încă o dată solidaritatea României cu Polonia, aşa cum am exprimat această solidaritate cu Lituania şi Letonia. Aceste ţări se confruntă, din partea regimului Lukaşenko, cu o formă de ameninţare hibridă inacceptabilă şi fără precedent, adică instrumentalizarea migranţilor”, a  explicat Aurescu potrivit unui comunicat Agerpres.

Astfel, a spus Aurescu, “este creată o criză multidimensională de securitate”.

Print Friendly, PDF & Email