17 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

ArtEast Gallery din Iaşi, proiect al scriitorilor Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, inaugurat cu o expoziţie despre maternitatea în izolare

Foto: Marinela Ciobanu, „Gloss” (Foto: arteast.gallery)

ArtEast Gallery din Iaşi ce reprezintă un  proiect al scriitorilor Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, va fi inaugurată pe 7 ianuarie cu o expoziţie despre maternitatea în izolare.

Expoziţia „The L.I.G.H.T” (Libertate, Iluzie, Grijă, Habitat şi Timp) cuprinde o serie de lucrări realizate în anul 2021 de două dintre cele mai importante artiste ieşene, Marinela Ciobanu şi Rodica Crîşmaru, pe tema maternităţii în izolare. Curatorul expoziţiei este Dana Lungu.

„Ultimii doi ani ne-au impus un exerciţiu dificil, acela al adaptării la o situaţie pe care nu ne-am putut-o închipui decât prin intermediul cărţilor sau al scenariilor cinematografice. Nu doar biologic, dar şi social ne-au lipsit anticorpii antrenaţi să lupte împotriva unei pandemii. Dacă problema stimulării anticorpilor organismului ţine de medicină, pentru anticorpii sociali îi avem pe artişti”, a spus Lucian Dan Teodorovici într-un mesaj publicat pe site-ul galeriei înfiinţate anul trecut, potrivit unui comunicat News.ro.

El a continuat: „Marinela Ciobanu şi Rodica Crîşmaru vin, astfel, cu o viziune maternală, profundă, să ne povestească prin pictură despre tribulaţiile izolării, despre o singurătate aflată în totală opoziţie cu «zgomotul» reţelelor de socializare, una pe care avem ocazia s-o înţelegem, cu care avem ocazia să empatizăm sub protecţia tuşelor şi a culorilor. O extraordinară poveste creată de două artiste extrem de talentate, care ne invită să privim către spaţiul familial, un spaţiu mic, atât de personal, dar totodată cel mai important pentru fiecare dintre noi în contextul pe care ni-l oferă astăzi lumea”.

Marinela Ciobanu (n. 1984, Bacău) şi Rodica Crîşmaru (n. 1988, Chişinău) sunt stabilite în Iaşi şi sunt membre ale Uniunii Artiştilor Plastici.

Au expus solo şi au participat la zeci de expoziţii de grup în ţară şi străinătate, fiind premiate, între altele, de UAP Iaşi şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Print Friendly, PDF & Email