Argentinienii protestează împotriva transferării criminalilor în arest la domiciliu

Locuitorii din capitala Argentinei protestează împotriva transferării a sute de deţinuţi în arest la domiciliu, în contextul pandemiei, relatează dpa, preluat de Agerpres.

În condiţiile măsurilor de distanţare socială luate de autorităţi pentru a opri extinderea coronavirusului, în zona metropolitană din Buenos Aires, protestul a constat în ieşirea localnicilor pe balcoane cu oale şi tigăi transformate în tobe, o formă populară de protest în America latină.

Au fost, de asemenea, lansate petiţii online şi apeluri în social media împotriva acestei măsuri.

Aproximativ 950 de deţinuţi au fost transferaţi recent în arest la domiciliu, cu scopul de a încetini răspândirea noului coronavirus în ţară. Au beneficiat de această decizie persoane aflate în arest preventiv, deţinuţi condamnaţi la mai puţin de trei ani, femei însărcinate şi vârstnici.

De altfel, în toată America latină au avut loc, în ultimele săptămâni, o serie întreagă de revolte în închisori, de multe ori supraaglomerate şi în care accesul la apă caldă, săpun şi asistenţă medicală este precar.