13 august 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Aproape 50 de intervenţii ale salvamontiştilor în ultimele 24 de ore

Aproape 50 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, 20 de persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 49 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe fiind în Gorj (7).

Au mai fost primite 6 apeluri pentru Salvamont Lupeni, câte 4 pentru Salvamont Bihor, Maramureş şi Sinaia, câte 3 pentru salvatorii montani din Prahova – Buşteni, Borşa şi Suceava.

Câte două apeluri au fost pentru Salvamont Caraş Severin-Formaţia Muntele Mic, Mureş, Voineasa, Harghita şi Hunedoara.

În ultimele 24 de ore au mai fost intervenţii ale Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Alba, Salvamont Prahova, Salvamont Vâlcea, Salvamont Mehedinţi.

În cazul acestor intervenţii, au fost salvate 58 de persoane. Dintre acestea, 20 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

S-au mai primit 26 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Print Friendly, PDF & Email