Angajații Ministerului de Interne pot presta servicii contra cost

Funcționarii din Poliția Română au un alt statut după adoptarea unei ordonanțe de urgență. Foto: capital.ro  

Schimbare majoră la Ministerul de Interne! Și asta după ce Guvernul României a adoptat  o ordonanță de urgență prin care schimbă radical statutul funcționarilor din poliție. Lucrătorii MAI se vor putea afla în situația de a presta anumite servicii contra cost, scrie capital.ro.

Până acum, singurele servicii pe care Ministerul de Interne le putea presta vizau asigurarea transporturilor de valori, periculoase sau agabaritice. Odată cu adoptarea ordonanței de urgență lucrurile se schimbă radical. Astfel, ”având în vedere că luarea unor măsuri, în acest sens, atrage competența echipajelor specializate ale Poliției Române, apreciem că activitatea acestor echipaje reprezintă o activitate de prestare de servicii”, se spune în nota de fundamentare a ordonanței.

Noua prevedere arată că serviciile prestate de personalul MAI vor putea viza ”însoțirea cu personal și mijloace tehnice specifice a concursurilor organizate pe drumurile publice, autorizate potrivit legii, care presupun restricționarea circulației pe anumite sectoare de drum public, precum și a transporturilor de valori, a celor periculoase, agabaritice, sau speciale”.

În ceea ce privește sumele încasate, acestea ”vor fi reținute integral de Ministerul de Interne ca venituri extrabugetare cu titlu permanent și vor fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital”.

Tarifele percepute de Ministerul de Interne sunt exceptate de la avizul Oficiului Concurenței iar sumele neutilizate la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.