26 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Andrei Baciu: 1,9 milioane de certificate digitale europene de vaccinare, emise până pe 17 august

Foto: Agerpres

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat, ieri,  într-o conferinţă de presă, că au fost generate 1.915.456 de certificate digitale europene privind COVID-19, dintre care 95,87% pentru a atesta vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

De asemenea, el a mai spus că a continuat vaccinarea anti-COVID derulată de operatorii economici privaţi. “Sunt 53 de companii care îşi desfăşoară activitatea de vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora, iar până în momentul de faţă a fost finalizată această activitate pentru 611 companii, 93 dintre acestea din domeniul HORECA, fiind vaccinate 78.146 de persoane”, a adăugat Baciu, potrivit unui comunicat Agerpres.

Secretarul de stat a completat că în târguri, pieţe, parcări până în prezent au fost vaccinate 65.000 de persoane, în mare parte la iniţiativa autorităţilor locale.

În plus, el a  mai explicat că România a primit, până la această dată, 18.090.449 de doze de vaccin, dintre care mai sunt în stoc 5.479.454.

Print Friendly, PDF & Email