Amenzi usturătoare în Timișoara pentru cei care au lăsat gunoi pe stradă

Foto: evz.ro

Polițiștii locali din Timișoara au dat mai multe amenzi între 3.000 și 6.000 de lei celor care au abandonat deșeuri pe domeniul public. Persoanele amendate au fost depistate cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere, scrie ezv.ro.

Ultima amendă dată de polițiștii locali din Timișoara a vizat un bărbat care a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lăsa în stradă o saltea și alte resturi de mari dimensiuni. Bărbatul respectiv a fost amendat cu 6.000 de lei.

Alți doi localnici, care au fost filmați în ipostaze similare, au fost sancționați cu câte 3.000 de lei fiecare.