
România a avut şi în luna iulie cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene. Vorbim despre un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în iunie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Situația este cu atât mai îngrijorătoare pentru țara noastră cu cât este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.
Dacă în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie. Practic, țara noastră are o inflație de trei ori mai mare decât media europeană. Și acest lucru se întâmplă în condițiile în care în zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie.
România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%) sunt țările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei.. La polul opus, ţările membre UE cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei sunt Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.
Comparativ cu situaţia din luna iunie 2019, rata anuală a inflaţiei a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două state membre şi a scăzut în 15 state membre.