Aglomerație la biserica din Năvodari! Preotul a fost amendat cu 2.000 de lei

Foto: Facebook/Constanța mea

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat printr-un comunicat de presă că  poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi adunat mai multe persoane, în zona unei biserici din centrul localităţii, scrie news.ro.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari, împreună cu poliţişti locali s-au deplasat la faţa locului, iar persoanelor prezente li s-a pus în vedere să părăsească zona, întrucât încalcă prevederile ordonanţelor militare în vigoare.

,,În câteva minute de la sesizare, mulţimea a fost dispersată, iar poliţiştii au identificat persoana din cadrul Bisericii care a oficiat slujba, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, preot. Acesta a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, a precizat IPJ Constanța în comunicatul de presă.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat că prezenţa oamenilor pe spaţiul public nu este de competenţa Bisericii.

,,Prezenţa oamenilor pe spaţiul public nu e de competenţa noastră. Ordonanţa spune clar, slujbă fără credincioşi în biserică. În afara ei, pe spaţiul public, nu mai e competenţa noastră. Dar înţelegem dorinţa credincioşilor de a beneficia de roadele slujbelor bisericeşti, după finalul slujbei. Probabil au venit să ia apă sfinţită după finalul slujbei”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.