17 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Accident cu trei răniţi pe DN 66, la Cocoreni

Trei persoane au fost rănite, marţi dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN 66, în localitatea Cocoreni, în care au fost implicate două autoutilitare, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu, potrivit Agerpres.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 35 de ani din comuna Plopşoru, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 66 Cocoreni, din direcţia oraşului Rovinari către oraşul Turceni, la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, a fost acroşat de către o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Plopşoru, angajat în depăşirea acesteia.

“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto care a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers şi a doi bărbaţi de 44 şi 57 de ani, pasageri în vehicul. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcool, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Corina Scurtu.

Print Friendly, PDF & Email