Absolvenții UMF Cluj ies în stradă! Vezi ce nemulțumiri au

Peste 300 de absolvenți ai Facultății de Medicină din Cluj-Napoca au anunțat un protest pentru miercuri. Foto: transilvaniareporter.ro

Peste 300 de absolvenți a avut în această vară Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că există riscul să rămână pe drumuri pentru că nu se știe când și dacă vor putea susține examenul de rezidențiat. Situația este alarmantă iar absolvenții UMF Cluj au anunțat un protest pentru miercuri, 16 octombrie, între orele 17 și 19, scriu jurnaliștii de la stiridecluj.ro.

,,Toți cei 6 ani de studii sunt în zadar și fără niciun folos pentru că nu știm când și dacă vom putea susține examenul de intrare în rezidențiat. Suntem obligați să ne punem viața pe pauză deoarece în atâta timp nu s-a putut găsi o soluție pentru noi. Suntem mulți care avem deja o familie, copii și depindem în continuare de bani de la părinți și se pare că nici nu știm cât vom mai avea de așteptat așa. Este mai mult decât umilitor!, a declarat Mihai Oprea, unul din absolvenții din această vară.

În România pentru a putea practica medicina examenul de licență nu este suficient pentru absolvenții facultăților de medicină. Aceștia din urmă trebuie să susțină un examen care le va permite accesul în programul de rezidențiat. În lipsa acestui examen, diploma lor nu are nicio valoare, ei neputând practica nicio activitate medicală în țară.

În acest an, examenul de rezidențiat este în pericol de a nu putea fi susținut din cauza instabilității politice și a unor amânări repetate. Examenul a fost inițial stabilit pentru data de 11 noiembrie, apoi amânat pentru 17 noiembrie. Recent însă, a fost amânat înca o dată pentru data de 8 decembrie. Însă nici această dată nu este certă, întrucât în lipsa unui nou guvern sau a adoptării unei alte soluții până în data de 25 octombrie, nu se poate organiza examenul, acesta depinzând de unele ordine comune ale Ministerului Sânănătății și ale Educației.