A crescut deficitul comercial al României. Vezi ultimele date

Foto: news.ro

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat, astăzi, datele cu privire la deficitul comercial al României. Acesta a avansat cu 21,8% în primele şase luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 7,69 miliarde de euro.

Potrivit news.ro, deficitul comercial în primele șase luni din anul 2018 a fost de 6,32 miliarde euro. Mai mult, în primele şase luni din 2019, deficitul balanţei comerciale a fost de 7,69 miliarde euro, mai mare cu 1,38 miliarde euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Exporturile au crescut cu 2,7% în ianuarie-iunie 2019 și importurile cu 5,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În luna iunie, exporturile au fost de 5,56 miliarde euro, iar importurile au însumat 6,69 miliarde euro. Deficitul rezultat a fost de 1,13 miliarde euro.

În primele şase luni, grupurile de produse care au înregistrat ponderi importante în structura exporturilor și importurilor au fost: maşini şi echipamente de transport (48,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,2% la import).