4.591 de amenzi, aplicate pentru încălcarea măsurilor actuale

Foto: Poliția Română

Autoritățile au aplicat, în ultimele 24 de ore, 4.591 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 781.330 de lei, ca urmare a încălcării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.

Structurile abilitate ale Poliţiei au întocmit 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal, precizează GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.123 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.