14 mai 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Dan Barna: Nu se va ajunge la o solicitare de demisie. Soluția e dialogul

Foto: gov.ro

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni, la Parlament, că soluția în legătură cu tensiunile apărute în Coaliție, „este dialogul”. Acesta a menționat că au existat discuții cu liberalii și că nu se va ajunge la o solicitare de demisie, în ceea ce îl privește pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, potrivit unui comunicat digi24.ro. 

Declarația lui Dan Barna vine ca urmare a anunțului că luni urmează să aibă loc o ședință a coaliției în care vor fi discutate cele mai recente tensiuni. Înaintea ședinței coaliției liberalii s-au reunit în Biroul Executiv.

„Eu cred că după această ședință a Coaliției vom intra în logica unei coaliții stabile și a unui Guvern care face ce are de făcut”, a spus Barna.

Dan Barna a vorbit și  despre situația de la Spitalul Foișor și a spus că „este o chestiune de onoare legată de cei care au permis ca jandarmii să stea să privească cum pacienții erau înghesuiți de alți cetățeni sau de media”. „Nicăieri în lume nu se văd camere de filmat băgate în sufletul bolnavului pe targă”, a mai afirmat vicepremierul.

Primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat  anterior  că „o țară întreagă a fost șocată de imaginile cu oameni scoși la ora 23:30, la 5 grade, atât erau în București la acea oră, pe targă, acoperiți doar cu o pătură, în scaun cu rotile, foarte mulți în mașini personale și nu în ambulanțe”.