19 migranți, prinși la granița cu Ungaria

Foto: stirileprotv.ro

19 migranți a fost prinși de Poliția de Frontieră din județul Bihor la granița cu Ungaria, scrie stirileprotv.ro. Migranții, care se aflau în trei grupuri distincte, încercau să ajungă fraudulos în țara vecină și au fost prinși de oamenii legii în decurs de 24 de ore.

Primii capturaţi au fost patru cetăţeni din Irak, care se aflau într-o maşină condusă de un român. Două ore mai târziu au fost identificate alte şapte persoane care se deplasau pe jos, spre Ungaria.  Alţi opt migranți din Siria şi Irak au fost descoperiţi când încercau să ajungă în Ungaria, ajutaţi tot de un român.

Acum, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor. Un caz asemănător s-a petrecut şi în judeţul Timiş unde a fost prins un grup de 17 migranţi din Afganistan. Aceștia  au fost observaţi de localnici cum coboară dintr-o dubă, iar oamenii au sunat poliţia locală din sat.