11 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

134.400 doze de vaccin Moderna vor ajunge astăzi în ţară

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat că, joi, un nou lot de vaccin Moderna va ajunge în România. Este vorba de  134.400 doze.

Potrivit unui comunicat de presă al CNCAV, transportul  va fi asigurat, la fel cum s-a întâmplat până acum, de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

“Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului “Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a  mai specificat CNCAV, potrivit Agerpres.

Până în  acest moment, România a primit 426.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică Moderna, iar din data de 4 februarie au fost administrate 258.141 persoanelor programate.