28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

11.891 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore, dintre care 5.745 cu prima doză

Foto: Agerpres

În ultimele 24 de ore  se pare că au fost administrate 11.891 doze de vaccin, dintre care 8.915 – Pfizer, 2.249 – Johnson&Johnson, 527 – Moderna şi 200 – AstraZeneca, potrivit unei informări transmise  de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Conform CNCAV, în acest interval, 5.745 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 6.146 au primit-o  pe cea  de-a doua.

Din data de 27 decembrie 2020, au fost administrate 9.025.715 doze pentru 4.759.727 de persoane, dintre care 179.949 au primit o doză şi 4.579.778 şi pe cea de a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate şapte reacţii adverse, patru de tip local şi trei de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.623 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.784 de tip local şi 14.839 de tip general. Potrivit CNCAV, 122 reacţii adverse sunt în curs de investigare.